
The Vine – de Adria L. Dunn, este o colectie de 47 de scrisori de la oameni renumiti din 33 de tari, totalizand 316 pagini. Am fost fascinata de modul in care s-a nascut aceasta carte. In perioada pandemiei de COVID-19, sciitoarea a decis sa creeze un grup de WhatsApp in care sa includa toate persoanele le cunostea capabile sa ajute in orice fel in aceasta perioada de necesitate. Strigatul disperat dupa ajutor a pus in miscare o retea gloala de oameni care au actionat asemeni unei plante de vita de vie intinzandu-se si oferind ajutor si inspiratie.
Primul mesaj al cartii este oferit de Dalai Lama. Eu am tot respectul pentru cine este si ce reprezinta Dalai Lama, dar cele 5 pagini de mesaj se refera la subiecte generale, de la bunatate la incalzire globala. Nu exista nimic care sa lege mesajul lui de exact aceasta carte. Pana la urma, poti lua cele 5 pagini de mesaj si le poti lipi ca introducere pentru orice carte care abordeaza subiecate precum incalzirea globala, fericire, pace interioara, educatie si asa mai departe. In opinia mea, introducerea nu ajuta cartea.
Fiecare scrisoare povesteste unul sau mai multe momente din viata celui care o scrie, momente care l-au schimbat ca fiinta umana, i-au schimbat perspectivele si modul de viata. Pandemia de COVID-19 reprezinta un moment de stop in viata pe Pamant, asa cum o stiam. Pentru o vreme, intreaga lume a inghetat si am fost fortati sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam ce conteaza in viata noastra, cine suntem, ce facem, ce ne motiveaza. Toate scrisorile leaga in mod placut evenimentele din viata fiecarui scriitor cu perioada de pandemie, accentuand faptul ca am supravietuit tuturor momentelor dificile din viata pentru ca cineva a avut speranta si a impartasit-o cu cei din jur, ajutand si inspirand, schimband cursul vietii celor implicati.
Toate povestile inspira in mod variat, toate au acelasi mesaj: ajutandu-ne unii pe altii, conectandu-ne intre noi, gandindu-ne unii la altii ca la o familie, la o comunitate, aduce speranta, iar speranta inseamna supravietuire.
Ce mi-a placut
Sentimentul de familie, de comunitate, povestile care m-au facut sa rad, sa plang, sa cuget si faptul ca citind aceasta carte a fost un moment de inspiratie personala. Recunosc ca aceste rânduri m-au gasit in momentul perfect al vietii mele, momentul in care am facut un pas inapoi din viata mea profesionala si incerc sa imi regasesc calea in viata mea personala. Cred ca recitind aceasta carte din cand in cand, diferite parti din viata si din suflet vor fi atinse , va fi inteleasa diferit si va schimba perspective, ceea ce o face atemporala.
Ce nu mi-a placut
Cuvintele Adriei L Dunn la inceputul cartii. Inteleg ca are o poveste de spus, dar cand ai 47 de scrisori inspirationale venind de la oameni din intreaga lume, de la oameni de stiinta la filantropi, de la curti regale la personalitati politice, de asemenea un mesaj de la Dalai Lama insusi, oricat de generalist ar fi, ramai umila si pastreaza tacerea.
Povestea vietii ei a fost interesanta pana in punctul in care a inceput sa vorbeasca in gol despre numarul 19, floarea vietii, soapte din mintea ei si despre faptul ca a avut o companie al carei nume era inversul COVID-19. Te rog, chiar te rog, intelege ca pandemia de COVID-19 nu are nimic de-a face cu propria ta companie si faptul ca iti conduci viata in functie de vocile care iti soptesc in creir ma face sa ma intreb despre sanatatea ta mentala. In deschiderea unei carti atat de plina de inspiratie, ai simtit nevoia sa te lauzi cu propria companie… mare NU din partea mea, aproape ca am renuntat la intreaga carte.
In fapt, impactul acestei carti depinde de locul in care te afli in propria ta viata la momentul in care o citesti. Dar oriunde te afli nu uita: viata nu se rezuma la ce se poate face pentru tine, ci la ce poti face tu pentru cei din jur.
