Am terminat The Awakening.
De fapt, am terminat-o după ce, ajunsă la aproximativ 75% din carte, am decis că singura soluție rezonabilă era să o iau de la început. Nu pentru că nu mi-a plăcut.
Mi-a plăcut!
Dar lumea asta este atât de mare, atât de ramificată și atât de aglomerată cu personaje, reguli, conflicte și informații, încât, la un moment dat, am realizat că citesc fără să mai înțeleg exact ce citesc.
Așa că am luat-o de la capăt. Voluntar. Ceea ce spune câte ceva despre carte. Și probabil câte ceva îngrijorător despre mine.
🏰 Bine ați venit în Solaria. Sper că nu aveați alte planuri.
Tory și Darcy Vega descoperă că lumea în care au crescut nu este singura care există și că, în Solaria, ele sunt mult mai importante decât și-ar fi imaginat. Și uite așa, cu niște stardust, un vizitator întunecat și sexy și o decizie pe considerentul „Cât de rău să și fie?”, ajungem la Zodiac Academy.
Aici ne așteaptă magia, cele patru case, elementele, Orders, familiile influente, ierarhiile sociale, conflictele politice și patru Celestial Heirs care par să fi confundat dreptul la succesiune cu dreptul de a fi niște nenorociți.
Și asta este doar începutul.
Solaria se construiește în fața cititorului ca o pânză de păianjen. Fiecare fir duce către altul. Fiecare personaj pare conectat la alte personaje, alte conflicte, alte interese. Fiecare regulă deschide o nouă direcție. Și, înainte să apuci să înțelegi una dintre ele, mai apar încă trei.
Este fascinant, obositor și, uneori, de-a dreptul exasperant.
Dar, Dumnezeule, ce potențial are lumea asta!
🕸️ Worldbuilding: când imaginația nu cunoaște conceptul de moderare
Trebuie să recunosc că autoarele au construit ceva impresionant.
Solaria nu este o academie magică în care au fost îngrămădite câteva personaje frumoase, un sistem de magie convenabil și niște conflicte romantice, ca să avem ce vinde pe BookTok. Este o societate întreagă, cu reguli, tradiții, ierarhii, prejudecăți, lupte pentru putere și o structură socială care influențează comportamentul personajelor.
Este o lume care funcționează după propriile reguli și tocmai aici se află una dintre cele mai mari calități ale cărții, dar și una dintre problemele ei.
O lume atât de vastă nu poate fi construită în trei pagini.
Înțeleg asta. Accept asta.
Dar între a descoperi o lume și a fi îngropată sub informațiile despre ea există o diferență considerabilă. Eu m-am pierdut de mai multe ori. Atât de multe ori încât, la 75%, am decis că trebuie să reiau lectura pentru a înțelege ce se întâmplă, cine este cine și de ce ar trebui să-mi pese.
Nu este tocmai performanța ideală pentru ritmul unei cărți. Dar faptul că am fost dispusă să o fac spune ceva important.
Lumea asta m-a obosit, dar nu m-a făcut să-mi pierd interesul.
Și, pentru mine, diferența este enormă.
👑 Solaria: o societate de oameni absolut detestabili. Well done, ladies!
Acesta este probabil lucrul care m-a impresionat cel mai mult.
Cu excepții atât de mici încât aproape că nu merită menționate, autoarele au reușit să creeze o lume populată de personaje insuportabile: arogante, crude, egoiste, obsedate de putere, statut și superioritate. Și nu mă refer doar la cei patru moștenitori. Mă refer la atmosfera generală a Solariei, la felul în care personajele interacționează, la modul în care își exercită puterea și la normalitatea cu care acceptă umilirea celor considerați inferiori.
I hated almost everyone. And I loved that.
Pentru că, din punctul meu de vedere, asta înseamnă scriitură bună.
Nu am nevoie ca personajele să fie simpatice. Nu am nevoie să le aprob comportamentul și nici să le găsesc scuze. Am nevoie să fie credibile în lumea în care trăiesc. Iar autoarele au reușit să creeze nu doar câteva personaje detestabile, ci o întreagă societate în care aroganța și cruzimea par să fie consecințele firești ale sistemului.
Nu avem patru băieți răi aruncați într-o academie plină de oameni cumsecade. Avem o societate care produce și recompensează exact genul acesta de comportament.
Solaria nu este doar decorul poveștii. Solaria este o parte din problemă.
Și asta mi se pare mult mai interesant decât încă un brooding bad boy cu traume și ochi spectaculoși.
🐍 Cei patru Celestial Heirs: patru motive excelente să eviți academia
Darius, Caleb, Seth și Max.
Patru moștenitori ai puterii, patru personalități diferite și un talent comun de a transforma viața gemenelor într-un coșmar. Sunt aroganți, agresivi, privilegiați și profund convinși că poziția lor le oferă dreptul de a face aproape orice. Și totuși, nu i-am considerat personaje prost construite. Dimpotrivă, m-au făcut să vreau să înțeleg ce se află în spatele comportamentului lor. Care sunt motivațiile și legăturile dintre ei? Cât din cruzimea lor vine din propriile alegeri și cât din educația primită într-o societate în care puterea este valoarea supremă?
Nu vreau patru băieți răi care se transformă miraculos în bărbați minunați imediat ce apare fata potrivită. Vreau personaje construite cu logică. Vreau motivații, alegeri și consecințe.
În primul volum nu primesc toate aceste lucruri, dar primesc suficiente indicii încât să vreau să le descopăr.
Și, pentru moment, accept asta.
🔥 Tory și Darcy: bine ați venit în lumea în care nimeni nu vă vrea
Gemenele intră în Solaria fără să cunoască regulile, fără să-și înțeleagă puterile și fără să știe în cine pot avea încredere. Și, evident, aproape toată lumea pare hotărâtă să le demonstreze că nu sunt binevenite.
Îmi place că nu sunt două eroine perfecte. Nu primesc, odată cu descoperirea magiei, și un certificat de competență universală. Trebuie să învețe, să greșească, să se adapteze. Îmi place legătura dintre ele și faptul că, în ciuda diferențelor de personalitate, continuă să se sprijine reciproc. Dar, după un volum întreg, senzația mea este că au petrecut mai mult timp încercând să supraviețuiască decât evoluând efectiv.
Sunt atacate, reacționează, se apără, încearcă să înțeleagă ce se întâmplă și apoi ciclul se repetă. Pot să înțeleg de ce. Nu mă aștept să cucerească Solaria în prima săptămână de școală, dar aș vrea ca, dincolo de supraviețuire, să înceapă să existe și progres.
Nu neapărat victorii spectaculoase. Măcar sentimentul că experiențele prin care trec schimbă ceva.
✍️ Scriitura: simplă, cursivă și cu suficient sarcasm cât să mă țină interesată
Un alt lucru pe care l-am apreciat este stilul. Autoarele scriu simplu, corect și cursiv. Fără metafore pretențioase, fără descrieri care se întind până uiți ce se întâmpla înainte să înceapă și fără încercări disperate de a transforma fiecare propoziție într-o demonstrație de talent literar.
Thank God!
Cu atâtea personaje și informații de urmărit, chiar nu aveam nevoie și de o proză care să necesite traducere în aceeași limbă. Dialogurile funcționează, personajele au voci distincte, iar umorul este unul dintre punctele forte ale cărții.
Mi-a plăcut în special nota adresată studenților de la început. Mi-a dat senzația că autoarele știu exact ce fel de lume construiesc și că nu se tem să facă haz de ea. Iar într-o carte în care aproape toată lumea merită ocazional să fie lovită cu un obiect greu, umorul este absolut necesar.
📚 Zodiac Academy: un stepping stone important pentru romantasy?
Citind The Awakening, am avut o senzație interesantă. Parcă descopeream, într-o singură carte, o mulțime dintre temele pe care le-am întâlnit ulterior în alte povești fantasy și romantasy.
Academia magică, ierarhiile, grupurile rivale, moștenitorii puterii, bullying-ul, sistemele de magie, relațiile complicate, secretele de familie, conflictele politice, lupta pentru supraviețuire într-o societate care nu te acceptă. Toate sunt aici, dar nu izolate. Sunt legate între ele într-o lume mult mai mare.
Nu, Zodiac Academy nu a inventat fantasy-ul. Nici romantasy-ul. Genurile acestea existau cu mult înainte de apariția seriei. Dar am senzația că seria reprezintă un stepping stone important în dezvoltarea acestui tip de literatură. Și, mai ales, în felul în care eu îl descopăr ca cititoare, pentru că recunosc aici teme pe care le-am întâlnit în alte cărți, dar adesea în versiuni mult mai mici, mai superficiale și mai forțate. Câte o academie magică fără o societate credibilă în jurul ei sau câte o ierarhie care există doar pentru a justifica un băiat arogant. Câte un sistem de magie care funcționează minunat atunci când intriga are nevoie de el ori câte un conflict introdus pentru că trope-ul respectiv se vinde.
În The Awakening, cel puțin, am senzația că toate aceste lucruri fac parte dintr-o construcție mai amplă.
Nu pot afirma că seria a influențat direct toate cărțile în care recunosc aceste teme, dar pot spune că, după atâtea versiuni palide, este fascinant să descopăr o lume în care ele sunt dezvoltate la o asemenea scară.
Și tocmai asta mă face să vreau să continui.
🕸️ Tapiseria: avem toate firele. Unde este modelul?
Pentru mine, o poveste bună trebuie să fie ca o tapiserie: personaje, întâmplări, alegeri, motivații și consecințe. Fiecare fir trebuie să contribuie la modelul final. Nu mă interesează câte idei reușește un autor să înghesuie într-o carte. Mă interesează ce face cu ele.
În The Awakening, autoarele au pus pe masă o cantitate impresionantă de fire. Unele sunt fascinante, altele sunt enervante, multe par să ducă în direcții complet diferite. Și, deocamdată, nu pot vedea modelul, dar nici nu am senzația că firele sunt aruncate la întâmplare. Există o structură. Există conexiuni. Există promisiunea unei povești mult mai mari.
Problema este că, pentru moment, promisiunea este mai impresionantă decât rezultatul.
Iar eu nu acord cinci stele unei cărți pentru ceea ce sper că va deveni.
🐌 Ritmul: răbdarea mea este mare, dar nu infinită
The Awakening este, în esență, o introducere… foarte lungă într-o lume foarte mare. Și pot înțelege necesitatea ei. Nu poți construi Solaria în câteva capitole și apoi să pretinzi că cititorul îi înțelege regulile, conflictele și complexitatea.
Dar ritmul rămâne o problemă.
Sunt foarte multe lucruri de descoperit și relativ puține momente în care simt că povestea face un pas decisiv înainte. Întrebările se înmulțesc mai repede decât răspunsurile, personajele promit mai mult decât dezvăluie, iar eu continui să citesc, așteptând să văd ce se va întâmpla cu toate aceste posibilități.
Nu spun că nu se întâmplă nimic. Spun că, pentru cantitatea de informație pe care trebuie să o procesez, progresul narativ este destul de modest.
Cartea îmi cere multă atenție și multă răbdare. Deocamdată, îmi oferă mai ales motive să continui să le investesc.
Ceea ce nu este puțin, dar nici suficient pentru cinci stele.
⭐ Verdict: 3 stele pentru o lume pe care am urât-o cu mare plăcere
Mi-a plăcut The Awakening. Chiar mi-a plăcut.
Mi-a plăcut și lumea, deși m-a obosit atât de tare încât am reluat cartea de la 75%. Mi-au plăcut personajele, deși aproape toate sunt absolut insuportabile. Mi-a plăcut scriitura, umorul și ambiția autoarelor de a construi ceva mult mai mare decât o poveste romantică într-o academie magică. Dar mi-aș fi dorit un ritm mai bun, mai mult progres și puțin mai mult echilibru între cantitatea de informație oferită și dezvoltarea efectivă a poveștii.
Nu am terminat cartea îndrăgostită de vreun personaj și nici cu senzația că am citit ceva extraordinar. Am terminat-o fascinată de lumea pe care am descoperit-o și extrem de curioasă să văd ce vor face autoarele cu ea. Și poate că acesta este cel mai mare merit al primului volum.
Au reușit să mă facă să vreau să mă întorc într-o lume în care aproape nimeni nu-mi place.
That takes talent.
3 stele.
Pentru o lume impresionantă, personaje detestabile construite convingător și o poveste care încă își caută ritmul.
Restul stelelor rămân disponibile.
Dear authors, impress me.
