cumpara aici:
https://l.profitshare.ro/l/15619520
Prima carte de H.D. Carlton. Primul atac de panică. Primul moment în care am zis: „Ce naiba citesc?!”, urmat de „Mai vreau!”.
„Haunting Adeline” este genul ăla de carte care vine, îți rupe liniștea în două, te face să-ți chestionezi limitele și-apoi îți zice: „Relaxează-te, e ficțiune… sau nu?”. Este prima parte din duetul Șoarecele și Pisica și, deși sună a Tom & Jerry după 3 pahare de vin, te asigur că e tot ce vrei și tot ce n-ai recunoaște vreodată că vrei într-o poveste dark romance.
Și când zic dark, nu mă refer la lumânări parfumate și un tip misterios cu voce groasă care citește poezie. Nu. Este o poveste de dragoste întunecată, cu ramificații care îți sapă adânc în conștiință. Cartea atinge teme grele: traficul de carne vie, abuzul sexual în aproape toate formele sale, cruzimea și dezumanizarea născută din sete de putere și lipsă de moralitate. E o radiografie nemiloasă a unei lumi murdare, învelită într-o poveste de iubire obsesivă.
Este și o dramă de familie, un thriller, un mister gotic cu fantome și un semnal de alarmă despre realități pe care preferăm să le ignorăm.
Intr-o lume in care inocenta, frumusetea si vulnerabilitatea se cuantifica financiar si devin un bun de piata, ii cunoastem pe Adeline Riley si Zade Meadows.
Povestea
Adeline Riley – scriitoare. Se mută într-un conac care arată a „Haunted Pinterest Mansion”, moștenit de la bunica ei misterioasă. Locul vine la pachet cu o moarte nerezolvată, o fantomă semi-depresivă și o bibliotecă în care ai vrea să trăiești.
Zade Meadows – aparent om de afaceri. În realitate, hacker vigilante, genul ăla de bărbat care n-are Facebook, dar știe tot ce ai postat în 2012. Îi vede poza pe un afiș, intră în librărie, o privește dintr-un colț și decide că trebuie să o cunoască. Și prin cunoaște, înțelege să-i instaleze spyware în laptop și camere în casă. Romantic, nu?
Și uite-așa începe o relație toxică, sexy, dubioasă și profund… intrigantă. Adeline e manipulatoarea – prin scris. Zade e urmăritorul – în viața reală. Și între ei se naște un joc erotic de-a șoarecele și pisica, în care consimțământul se învârte periculos de aproape de linia roșie.
Adeline se consideră manipulatoare pentru că prin cărțile ei își plimbă cititorii prin universuri nebănuite. Zade e stalkerul tăcut, periculos, dar cu un cod moral întunecat. O urmărește, o protejează, o învăluie. Și Adeline nu doar că nu fuge, ci îl provoacă.
A aflat că o urmărește? Da. A fost speriată? Teoretic. Practic? Se îmbată cu prietena ei cea mai bună și apoi îl roagă să o „atingă”. De frică, evident.
Pe bune, mută-te! – îți vine să-i strigi. Dar nu, Adeline rămâne. Pentru că, în esență, adoră să fie vânată.
As putea sa incerc sa redau continutul volumului in continuare, dar consider ca la tonele de publicitate facute pe toate canalele de social media, rezumarea povestii in sine, nu isi mai are rostul. Pot insa sa fac o recenzie mai putin ortodoxa, si sa ma las dusa de valul propriilor opinii.
Realitatea bate fantezia? Sau fantezia dă cu realitatea de pereți?
Nu e doar o poveste de iubire. Este un duș rece turnat peste o lume care vinde inocența ca marfă. H.D. Carlton folosește relația Adeline-Zade ca pretext pentru a ne arunca într-o realitate scârboasă, unde traficul de persoane e afacere și cruzimea e monedă de schimb.
Dar tot ce văd unii cititori este că „Zade e toxic” și că „Adeline e victimă cu sindrom Stockholm”. Serios? Am citit și eu cartea. Și știți ce am văzut? O femeie care e excitată de ideea de a fi urmărită. Care nu doar că nu se teme, dar chiar îl provoacă. Care, în loc să fugă, se pune pe tocuri și îi dă share location.
Șoc și groază, dar unele femei au fantezii. Unele femei vor frică, control, putere și durere… într-un cadru controlat. Și asta e perfect valabil. Doar pentru că nu ți se potrivește ție, nu înseamnă că trebuie arsă cartea pe rug.
In fapt, relatia Zade/Adeline este o maniera de a experimenta in mod literar si mai ales pasiv, o fantezie sexuala. Ce inseamna, reprezinta si implica sexul combinat cu frica? Adeline este excitata de sentimentul de a fi vanata, de frica de a fi prinsa. Este mereu atrasa de barbati impunatori fizic, cu ceva asemanare de baieti rai. Totusi, nimeni nu reuseste sa o citeasca la fel de bine ca Zade. Nimeni nu reuseste sa ii ofere combinatia perfecta de placere, frica si durere. Desi este obsedat de Adeline, si este gata sa o forteze sa invete sa il iubeasca, Zade niciodata nu a pus-o in pericol. Intotdeauna a avut grija din umbra ca ea sa fie in siguranta, ca ea sa isi traiasca viata neatinsa de otrava lumii, asa cum o cunostea el.
Povestile din planul doi al cartii insa, au si nu au multe de spus. Pe de o parte, avem uciderea misterioasa a bunicii Gigi. Elucidarea misterului, ofera putin spre nimic firului narativ al cartii. Nu mi-a pasat foarte mult despre dragostea dintre Gigi si iubitul ei semi-mafiot, nici de fantomele care se plimbau liber prin Parsons Manor. Pe de alta parte activitatea lui Zade si a organizatiei lui, deschid usa catre o lume urata, rea, otravitoare, greu de inchipuit. Zade vede fata urata a lumii. Devine salvatorul victimelor abuzului neincetat al celor care considera ca titlul, puterea si banii iti ofera libertatea de a face orice, de a dispune cine traieste si cine moare, pentru o simpla placere bolnava de moment. Ma intreb, de ce toata lumea este plina de repulsie fata de relatia Adeline/Zade, dar nimeni nu vede semnalul de alarma din spatele povestii?
Ce mi-a placut
Mi-a plăcut cartea în totalitate. M-a provocat. M-a făcut să-mi explorez mental limitele sexuale, să-mi pun întrebări incomode și să-mi răspund sincer. A fost o experiență pasivă a unei fantezii puternice, scrisă cu talent și intensitate.
Toată partea cu Casa Oglinzilor este de pus în ramă. Este exact genul de simbolism care îți ridică părul pe ceafă. Modul în care Zade o vede pe Adeline, toate straturile ei, toate oglinzile în care ea se sparge și se reconstruiește, m-a lovit în stomac.
Scriitura curge. Se simte naturală, intensă, dureroasă, lirică. Chiar dacă unele dialoguri par smulse dintr-un film de acțiune cu buget de Netflix, who cares? Atmosfera te prinde.
Zade – un personaj magnetic.
Obsedat, dar empatic.
Periculos, dar protector.
Violent, dar sincer.
” Singura cale de a o pastra cu adevarat este daca ma vede in cea mai rea varianta. Mai degraba m-as sinucide decat sa o pacalesc pe Addie sa ma iubeasca pentru ca sunt un om bun, doar ca sa ne faram inimile amandorura atunci cand ea va realiza ca nu sunt deloc un om bun„
” Cand faci pe cineva sa se indragosteasca de cele mai intunecate parti ale tale, nimic din ce poti face nu ii va speria atat incat sa te paraseasca. Iti va apartine pentru totdeauna, pentru ce deja iubeste toate fragmentele nenorocite din tine.„
Ce nu mi-a placut
Nu mi-a placut scena pistolului. Nu a fost necesara in opinia mea!
Zade cu trandafirul în dinți. Pe bune? Zorro te-ai gândit că e o idee bună?
Adeline – un personaj exasperant. Îi recunosc complexitatea, dar e de o imaturitate epuizantă. Ce gândește, ce spune și ce face sunt trei filme diferite. Mereu confuză, mereu contradictorie. Primește tot ce vrea de la Zade, dar se preface că nu vrea. E greu de urmărit, daca esti a mine, strigi la carte „hai, odată, maturizează-te!”.
” Nimanui, normal la cap, nu ii place sa fie speriat. Dar mie da. Iubesc asta. De aceea, a avea un urmaritor este cel mai rau lucru pentru cineva ca mine. S-ar putea sa imi placa frica un pic prea mult. dragostea mea pentru teroare ma va ucide intr-o zi. Este ca si cum as fi menita sa fiu vanata.„
” Nu conteaza de cate ori il vad, mereu am aceeasi reactie. Frica. Si excitare.„
Recomandarea mea – 5 stele
Pentru atmosferă. Pentru intensitate. Pentru curaj. Pentru faptul că m-a făcut să mă simt vinovată că mi-a plăcut.
Este o carte grea. Nu în sensul „literar”, ci în sensul „mental”. E o carte care te forțează să simți, nu doar să citești. Te face să-ți pui întrebări incomode și să-ți confrunți zonele gri. Și chiar dacă are exagerări, clișee sau momente prea teatrale, mesajul e clar: poveștile întunecate au și ele dreptul la iubire.
Cartea nu are sens fără partea a doua – Hunting Adeline. Pentru că dacă Haunting e păcatul, Hunting e pedeapsa.
Dar despre asta… altă dată.
Citiți cartea cu curaj. Cu mintea deschisă. Și cu acceptarea faptului că, uneori, fanteziile cele mai bolnave ne atrag exact pentru că știm că nu le vom trăi niciodată.
